Zvonurile din industria tech susțin că Apple testează un senzor foto de 200 MP pentru următorul model de iPhone. Informația vine de la Digital Chat Station, un cunoscut leaker chinez cu o audiență considerabilă pe platforma Weibo, recunoscut pentru dezvăluirile sale din domeniul tehnologiei.
Dar Apple nu a confirmat nimic despre o potențială cameră de 200 MP până acum. Samsung folosește un senzor principal pentru smartphone-uri de mai mulți ani. Ca urmare, mulți au comparat capacitatea telefoanelor Samsung cu cele ale iPhone.
Mesajul sursei nu oferă alte detalii despre această cameră foto surprinzătoare pe care o poatea avea viitorul iPhone. Dar, cel mai probabil, la 200 MP, e vorba despre camera principală de pe spatele viitorului dispozitiv. Mai mult, e posibil ca viitorul iPhone care va avea un astfel de senzor să fie un model premium, tocmai pentru că vorbim de un senzor de 200 MP.
Samsung a introdus un senzor principal de 200 MP pentru Galaxy S23 Ultra în 2023. A urmat același model și pentru S24 Ultra și S25 Ultra. Așa că deja a integrat acest senzor de 3 ani în propriile modele. Cum Apple și Samsung sunt unele dintre cele mai mari nume din sectorul smartphone-urilor, comparațiile au fost inevitabile. Și mulți s-au întrebat când iPhone va integra senzori de imagine la fel de puternici precum cei oferiți de Samsung.
Cu o cameră principală de 200 MP, viitorul iPhone ar putea surprinde imagini cu un nivel mai mare de detalii. Creșterea numărului de megapixeli ar putea duce la imagini cu o rezoluție mai ridicată. Ca urmare, vor putea fi decupate mai eficient, fără să își piardă la fel de mult din calitatea imaginii.