vineri, iunie 6, 2025
spot_img

Unii vor să pară ce nu sunt

Manelistul Tzancă Uraganu a declarat că a primit sute de bilete falși în timp ce cânta. Acest lucru s-a întâmplat atât în Anglia, cât și la Sibiu, de la oameni care vor să pară ceea ce nu sunt. La început, Tzancă nu știa că banii erau falși și a ajuns chiar și la poliție, unde spune că oamenii legii au fost înțelegători.

Despre această situație, Tzancă a vorbit în emisiunea „40 de întrebări” a Denisiei Rifai. „Atunci când am plecat de jos, dacă aveam doi lei la un concert, ăia îi dădeam la un lăutar. Niciodată nu mi-a plăcut să par ceea ce nu sunt și nu îmi place să îi văd nici pe alții. Este adevărat, chiar am primit bani falși. Am ieșit și am vorbit așa pe acele rețele. Îmi cer scuze, dar te ia nervii în legătură cu asta, chiar puteam să pățesc rău în legătură cu acești bani falși”, a spus Tzancă.

El a mai adăugat că i-ar fi mult mai ușor să primească dedicații fără bani decât să primească o bancnotă falsă, deoarece datorită acelei bancnote putea să aibă probleme mari, mai ales în aeroporturi din străinătate. „În România am avut probleme, dar am fost înțeles de poliție. Chiar am ajuns la poliție în România, dar oamenii mă cunosc și știu că dedicațiile pot fi și false. Chiar a fost chemat un prieten de-al meu care a spus că a luat banii de la mine, a fost prins cu ei. Am mers și am clarificat”, a explicat Tzancă.

Articole relevante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie

400FaniÎmi place
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole