vineri, iunie 6, 2025
spot_img

‘Muzeu pentru o zi – Mihai Eminescu’

Sâmbătă, 31 mai, am avut ocazia de a călători pe Planeta Eminescu, din Constelația Geniilor! Între orele 8 și 20, am participat la deschiderea și desfășurarea primului „Muzeu pentru o zi – Mihai Eminescu”, organizat în foaierul hotelului Novotel, pe locul fostului Teatru Național, unde Mihai Eminescu a lucrat ca sufleur în 1868 și a jucat un rol într-o piesă de teatru.

Acest eveniment excepțional a fost organizat de psihologul și lectorul universitar Alin Comșa, un om de aleasă cultură și un împătimit admirator al lui Eminescu. Inițiativa face parte din seria de activități dedicate sărbătoririi a 175 de ani de la nașterea Poetului Nepereche, anul 2025 fiind declarat Anul Mihai Eminescu de către Academiile României și Republicii Moldova.

Evenimentul a avut o structură complexă, cu o expoziție de colecții private de cărți rare, ediții princeps ale operelor lui Eminescu, manuscrise și documente inedite din viața și activitatea poetului. Printre exponate s-a numărat și primul volum care conține poezii de Mihai Eminescu, „Rümanische Dichtungen”, apărut la Leipzig în 1881.

Expoziția a inclus și o galerie de artă plastică inspirată de opera eminesciană, cu lucrări semnate de artiști de renume, precum Camil Ressu și Ion Luchian. De asemenea, a fost prezentată o colecție de medalii și insigne eminesciene, prin efortul domnului Mihai Costin, Președintele Grupului colecționarilor de insigne și medalii Mihai Eminescu.

Evenimentul a cuprins și o dublă lansare de carte: „Portretele lui Eminescu” de Alin Comșa și „Lumină de lună”, versuri de Mihai Eminescu, ediție îngrijită de Alin Comșa. Au avut loc și două conferințe fascinante susținute de Alin Comșa, cu tema „Eminescu – Omul”.

Un alt aspect important al evenimentului a fost participarea unor copii și tineri talentați, care au susținut momente artistice remarcabile inspirate din opera lui Eminescu. De asemenea, au fost prezenți și mari artiști profesioniști, care au servit ca modele vii pentru viitorii artiști.

Proiectul Orizont Eminescu Mihai – Internațional (POEM-I) a participat activ la eveniment, prin intermediul căruia elevii și profesorii de la Școala Gimnazială Orizont din Drumul Taberei, București, au expus o carte intitulată „Album Plastic Eminescian” și au luat parte la conferințe și momente artistice.

În încheiere, amintim cuvintele domnului Alin Comșa: „Eminescu este Speranța noastră ca popor român!” Evenimentul „Muzeu pentru o zi – Mihai Eminescu” a fost o contribuție eficientă la reînvierea noastră din „moartea culturală” și a demonstrat că Eminescu poate fi o sursă de inspirație și pentru tinerele generații.

Articole relevante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie

400FaniÎmi place
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole