sâmbătă, iunie 28, 2025
spot_img

Jurnalista Rasha Qandil acuzată de ‘răspândire de informaţii false’, eliberată pe cauţiune

Jurnalista egipteană Rasha Qandil a fost eliberată pe cauțiune duminică seara, după ce a fost interogată de Parchetul securității statului, care a acuzat-o de „răspândire de informații false”.

Conform avocatului ei, Nabeh el-Ganadi, cita de AFP, la finalul interogatoriului, ea a fost pusă în libertate contra unei cauțiuni de 50.000 de lire egiptene (aproximativ 880 de euro), în așteptarea continuării anchetei.

„Parchetul a acuzat-o de răspândirea de știri false în interiorul și în afara țării”, a declarat Nabeh el-Ganadi pentru AFP duminică seara.

Potrivit apărării, acuzațiile se bazează pe trei elemente: plângeri din partea cetățenilor care denunță postări pe rețelele de socializare, un raport al securității naționale și o analiză a conturilor sale personale de Facebook, Instagram și X.

Rasha Qandil „a mers de bunăvoie la Parchet pentru interogatoriu (…) și tocmai a fost eliberată”, a declarat avocatul ei duminică seara.

Până în prezent, nu a fost impusă nicio interdicție de călătorie. Cu toate acestea, dosarul de anchetă rămâne deschis.

Două scenarii sunt acum posibile: „clasarea fără alte urmări” sau „trimiterea în fața unui tribunal penal”, a precizat avocatul.

Rasha Qandil, fostă prezentatoare la postul BBC în limba arabă, este o personalitate media cunoscută în lumea arabă. De asemenea, este soția opozantului politic și fost candidat la prezidențiale Ahmed al-Tantawi, închis de un an.

El a fost acuzat de nereguli observate în timpul campaniei sale pentru alegerile prezidențiale din decembrie 2023, câștigate de președintele Abdel Fattah al-Sisi cu 89,6% din voturi.

La sfârșitul lunii aprilie, opozantul a fost audiat de justiție în două noi cazuri, în special pentru „incitare la comiterea unui act terorist” și „apel la manifestații” împotriva războiului din Fâșia Gaza în octombrie 2023, potrivit avocatului său, Khaled Ali.

Tantawi, a cărui pedeapsă cu închisoarea de un an urmează să se încheie în mai, ar putea fi eliberat pe 26 mai, potrivit avocatului său, în așteptarea continuării procedurilor legate de cele două noi dosare.

Cairo este de mult timp criticat pentru bilanțul său în domeniul drepturilor omului.

Grupurile de apărare a drepturilor omului estimează că zeci de mii de prizonieri politici, printre care activiști, jurnaliști și personalități ale opoziției, se află în spatele gratiilor, ceea ce guvernul respinge.

Articole relevante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie

400FaniÎmi place
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole