Cel puțin 104 de persoane au murit în urma inundațiilor care au afectat un sat de pe malul lacului Tanganyika, în estul Republicii Democrate Congo (RDC), informează AFP, care citează un responsabil administrativ.
Inundațiile s-au soldat cu cel puțin 104 decese și „pagube materiale enorme”, a raportat administratorul teritoriului Fizi, Sammy Kalonji, unde este situat satul afectat de dezastru.
Locuitorii satului Kasaba, situat în provincia estică Kivu de Sud, au fost surprinși „în somn” în noaptea de joi spre vineri, a declarat șeful regiunii Nganja, Bernard Akili. Ploile torențiale au provocat revărsarea râului Kasaba, ale cărui ape au „măturat tot ce le-a stat în cale, pietre voluminoase, copaci mari și noroi, înainte de a dărâma casele de pe marginea lacului”.
Majoritatea victimelor decedate sunt copii și persoane în vârstă. Douăzeci și opt de persoane au fost rănite, iar 150 de case au fost distruse. Un alt membru local al societății civile a declarat pentru AFP că sâmbătă ar fi fost găsite 119 cadavre.
Satul Kasaba este accesibil doar pe lac și nu este acoperit de rețele de telefonie mobilă. Astfel de dezastre sunt frecvente în RDC, în special pe malurile marilor lacuri din estul țării, înconjurate de dealuri fragilizate de acțiunile de defrișare alimentate de comerțul cu cărbune.
În 2023, inundațiile au provocat moartea a 400 de persoane în mai multe localități situate pe malurile lacului Kivu, în provincia Kivu de Sud. Se estimează că 6,9 milioane de persoane din Africa de Vest și Centrală au fost afectate de ploile torențiale și inundațiile grave din Africa de Vest și Centrală în 2024, potrivit cifrelor furnizate de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
RDC, o țară vastă cu climă ecuatorială și una dintre cele mai sărace din lume, este deosebit de vulnerabilă la aceste fenomene climatice din cauza urbanizării necontrolate și a infrastructurii precare din orașele și satele sale. La începutul lunii aprilie, cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața în Kinshasa, capitala RDC, în urma ploilor torențiale.
Încălzirea globală este, de asemenea, un factor, potrivit experților, în opinia cărora evenimentele climatice extreme vor crește în frecvență și intensitate pe acest continent. Potrivit estimărilor, până în 2030, până la 118 milioane de africani foarte săraci (cu venituri sub 2 dolari pe zi) vor fi expuși secetei, inundațiilor și căldurii extreme.