Honda Motor a anunțat marți că va reduce investițiile în vehicule electrice (EV) din cauza scăderii cererii, mizând în schimb pe vehiculele hibride, care sunt din ce în ce mai populare. Compania va lansa o serie de modele hibride reproiectate în următorii ani.
Al doilea constructor auto ca mărime din Japonia, după Toyota, a renunțat la obiectivul ca vehiculele electrice să reprezinte 30% din vânzările sale până în anul fiscal 2030. CEO-ul Toshihiro Mibe a declarat că estimează că vehiculele electrice vor reprezenta doar aproximativ 20% din vânzările Honda până atunci.
Ca parte a noii strategii, Honda a redus cu 30% planul de investiții în electrificare și software până în 2030, la 7 trilioane de yen (circa 48,4 miliarde de dolari). Compania se alătură altor producători auto globali care își temperează entuziasmul față de EV-uri, într-un moment în care cererea se orientează tot mai mult spre hibride, iar autoritățile din diferite țări relaxează termenele pentru atingerea obiectivelor privind emisiile și vânzările de mașini electrice.
Honda intenționează să lanseze 13 modele hibride de nouă generație începând cu 2027. În prezent, compania vinde peste 12 modele hibride la nivel global, dintre care doar trei în SUA. De asemenea, plănuiește dezvoltarea unui sistem hibrid pentru modele de mari dimensiuni, care vor fi lansate în a doua jumătate a deceniului.
Până în 2030, Honda vizează vânzări de 2,2-2,3 milioane de vehicule hibride, în creștere masivă față de cele 868.000 vândute anul trecut. La începutul lunii mai, compania a anunțat că amână cu aproximativ doi ani planul de 15 miliarde de dolari canadieni pentru construirea unei fabrici de producție EV în Ontario, Canada, din cauza cererii reduse.
Cu toate acestea, Honda și-a menținut obiectivul ca până în 2040 toate vânzările de mașini noi să provină din vehicule complet electrice sau cu celule de combustie. Alți constructori care au redus investițiile în EV includ Nissan, care a abandonat proiectul construirii unei fabrici de baterii de 1,1 miliarde de dolari, și Jaguar Land Rover, care ar fi renunțat la planurile de producție de EV-uri în noua fabrică de 1 miliard de dolari a companiei-mamă Tata Motors din sudul Indiei.