Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale din mai, a lansat joi seară, într-o intervenție la Antena 3, un mesaj extrem de dur împotriva traficanților de droguri, după moartea unui tânăr de 20 de ani din cauza unei supradoze de metadonă.
„Maximă asprime pentru traficanți, maximă! Dacă aș putea, știu că nu se poate, i-aș împușca pe stadion, ca în China. Știu că e grav ce spun, dar asta simt”, a declarat Crin Antonescu, subliniind că nu susține reintroducerea pedepsei cu moartea, dar că liderii politici trebuie să aibă o reacție pe măsura dramei produse de droguri.
Declarațiile vin în contextul în care tânărul decedat consumase droguri într-un live pe TikTok, fiind încurajat de un alt tânăr, Tudor Duma, zis „Maru”, care ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta are deja o condamnare în primă instanță de 4 ani și 3 luni de închisoare pentru trafic și deținere de droguri și este acuzat că i-ar fi furnizat substanțe și lui Vlad Pascu, autorul tragediei din 2 Mai.
„Copiii trebuie ajutați, traficanții distruși!”
Candidatul la prezidențiale a subliniat că este nevoie de o strategie coerentă pentru a combate consumul de droguri în rândul tinerilor, care să combine represiunea severă a traficului cu sprijin pentru victime. „Copiii care consumă trebuie ajutați să nu ajungă în această situație, sau recuperați dacă au ajuns”, a spus Antonescu.
Acesta a propus, în cadrul programului său prezidențial, reorganizarea Agenției Naționale Antidrog (ANA) după modelul american, cu resurse, prerogative clare și cooperare internațională, astfel încât să poată combate eficient rețelele de trafic.
Task force prezidențial pentru combaterea drogurilor
Într-o conferință de presă susținută tot joi, Crin Antonescu a anunțat că, în cazul în care va deveni președinte, va înființa un „task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială”, compus din specialiști, ONG-uri, medici și oameni din teren, care vor propune soluții coerente pentru prevenție, intervenție și recuperare.
„Este esențială o coordonare reală între justiție, interne, sănătate și educație. Vreau o abordare unitară, nu fragmentată, care să ofere sprijin real tinerilor, nu stigmatizare”, a adăugat candidatul.