Complexul Energetic Oltenia nu a încheiat niciun contract de vânzare de energie electrică pentru anul 2026, iar acest lucru nici nu se va întâmpla prea curând, potrivit surselor din interiorul companiei. În ciuda speculațiilor apărute în spațiul public, situația este considerată normală în contextul actual, în care compania se află în negocieri avansate cu Comisia Europeană pentru decalarea termenelor de închidere a capacităților prevăzute în Planul de Restructurare.
Negocierile cu Bruxelles, prioritatea absolută
Semnarea unor contracte pe termen lung în această perioadă ar putea afecta grav aceste negocieri. Practic, dacă CE Oltenia s-ar angaja să furnizeze energie în 2026, iar între timp s-ar decide închiderea unor grupuri energetice, compania ar putea ajunge în imposibilitatea de a-și onora contractele. Această situație ar reprezenta un risc major în fața Comisiei Europene și ar putea bloca definitiv procesul de flexibilizare a calendarului de retragere din activitate.
„În acest moment, orice contract ferm semnat ar însemna asumarea unor capacități de producție care s-ar putea să nu mai existe în 2026, dacă nu se ajunge la o înțelegere cu Comisia”, a declarat o sursă apropiată negocierilor.
Prețurile la energie, la un minim istoric
Pe lângă contextul strategic, CE Oltenia se confruntă și cu o scădere accentuată a prețurilor la energie. Lunile aprilie și mai sunt dominate de producătorii din hidro, eolian și fotovoltaic, care generează un surplus pe piață. Acest lucru trage în jos prețurile din Piața Zilei Următoare (PZU), afectând rentabilitatea producătorilor clasici de energie, cum este CE Oltenia.
Luni, un MWh s-a vândut cu puțin peste 300 de lei, în timp ce doar prețul unui certificat de CO₂ este de 64 de euro (aproximativ 320 de lei). Cu alte cuvinte, compania ar produce în pierdere, o situație total nesustenabilă.
Decizii amânate, dar asumate
Conducerea CE Oltenia evită, așadar, să semneze contracte în pierdere, preferând să aștepte un cadru stabil reglementar și financiar. Până la clarificarea negocierilor cu Bruxelles-ul, compania adoptă o strategie de prudență, evitând blocaje ulterioare care ar putea fi de natură juridică sau economică.