miercuri, mai 14, 2025
spot_img

Bătaie pe stradă în Târgu Jiu: un bărbat a fost reținut după ce a trimis o persoană la spital cu leziuni grave

Un tânăr de 26 de ani din Târgu Jiu a fost reținut de polițiști după ce, în urma unui conflict spontan, a agresat un bărbat de 36 de ani, care a căzut la pământ și a suferit leziuni grave. Incidentul a avut loc pe strada Nicolae Titulescu, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 6 aprilie.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, apelul la 112 a fost făcut de un localnic care a solicitat intervenția ambulanței pentru o persoană inconștientă. La fața locului s-au deplasat atât polițiștii, cât și un echipaj medical din cadrul SAJ Gorj.

Din primele cercetări reiese că între cei doi bărbați ar fi izbucnit un conflict spontan, iar tânărul de 26 de ani l-a lovit cu pumnul în față pe celălalt, provocându-i acestuia o cădere violentă și impact la nivelul capului. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată de urgență la spital, fiind în stare gravă. Din cauza stării medicale, polițiștii nu au reușit să îi aducă la cunoștință prevederile legale privind statutul de victimă.

Inițial, ancheta a fost deschisă pentru lovire sau alte violențe, însă, în urma evaluării medicale, s-a stabilit că leziunile suferite de victimă i-au pus viața în pericol. Astfel, încadrarea juridică a fost schimbată în infracțiunea de vătămare corporală, faptă mult mai gravă din punct de vedere penal.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Gorj. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

Articole relevante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie

400FaniÎmi place
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole