Şase bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi, iar alţi trei inculpaţi au fost plasaţi sub control judiciar, în cazul reţelei de presupuşi proxeneţi şi traficanţi români, care a acţionat, în ultimii şapte ani, pe teritoriile mai multor state europene, între care Elveţia, obligând tinere provenite din medri defavorizate să se prostitueze, unele victime fiind în stare vizibilă de graviditate.
Potrivit DIICOT, procurorii Parchetului Cantonului Zurich au luat măsuri preventive privative de libertate faţă de alţi cinci inculpaţi.
DIICOT informează că, la data de 3 iunie 2025, procurorii Serviciului Teritorial Bacău al Direcţiei au dispus reţinerea a şapte inculpaţi (şase bărbaţi şi o femeie) şi măsura controlului judiciar faţă de trei inculpaţi, cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal şi spălarea banilor.
În sarcina unui inculpat s-a reţinut și comiterea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.
De asemenea, procurorii Parchetului Cantonului Zurich au luat măsuri preventive privative de libertate faţă de alţi 5 inculpaţi.
Marţi, au fost făcute 21 de percheziţii în judeţele Bacău şi Neamţ şi, simultan, două percheziţii în cantonul Zurich, Elveţia.
În urma percheziţiilor efectuate au fost găsite și ridicate sume de bani în lei și euro, arme albe, un pistol cu gaz, o cantitate de canabis (drog de risc), ustensile folosite la prepararea drogurilor, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
Miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunerea de arestare preventivă a şase dintre inculpaţii reţinuţi și arest la domiciliu pentru inculpată, pe o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul Europol și suportul EUROJUST. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, Serviciului de Combaterea a Criminalităţii Organizate Neamţ și a jandarmilor din Inspectoratele Judeţene de Jandarmi Bacău și Neamţ și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Potrivit Poliţiei Române, marţi, 3 iunie, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au pus în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Bacău și Neamţ, într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal și spălarea banilor.
Simultan, pe teritoriul Elveţiei, procurori ai Parchetului din Cantonul Zurich au făcut două percheziţii domiciliare, în cauza instrumentată în comun de autorităţile judiciare ale celor două state, în baza unui acord de constituire a unei echipe comună de anchetă, încheiat în cursul lunii iulie 2024, sub egida EUROJUST.
Cercetările vizează activitatea infracţională, desfăşurată pe parcursul ultimilor şapte ani, pe teritoriile mai multor state europene de 24 de persoane cercetate (cetăţeni români), membrii unei grupări de criminalitate organizată specializată în aservirea sentimentală și exploatarea sexuală a femeilor, prin moduri de operare care implică folosirea violenţei, abuzul de alcool și stupefiante.