sâmbătă, iunie 28, 2025
spot_img

Anunțul făcut de Marcel Boloș

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că a încheiat 15 contracte pentru spitale de recuperare în toate regiunile țării, valoarea totală a acestora fiind de 742 milioane lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Marcel Boloș pe pagina sa de socializare.

„Bilanțul acestei săptămâni: 15 contracte, 742 milioane lei, spitale de recuperare în toate regiunile țării. Infrastructura de recuperare medicală va primi în sfârșit ce merită. Vorbim de cea mai mare investiție din ultimii ani în acest segment esențial al sănătății – adesea ignorat, deși exact aici, în centrele de recuperare, începe drumul real spre viața de după boală”, a declarat Boloș.

Investițiile vor fi făcute în spitale din Cluj, Bihor, Constanța, București, Harghita, Prahova, Argeș, Galați, Botoșani și Arad, care vor putea primi peste 260.000 pacienți anual. Proiectele includ dezvoltarea serviciilor de recuperare neuropsihomotorie pentru copii, modernizarea centrelor de balneologie și recuperare medicală, precum și extinderea și reabilitarea infrastructurii existente.

Potrivit ministrului, investițiile vor asigura dotarea unităților cu echipamente medicale de ultimă generație și implementarea standardelor de eficiență energetică nZEB. „Este o investiție în capacitatea României de a oferi tratamente de calitate după ce viața a fost deja dată peste cap, fie de un accident, o boală gravă sau o intervenție chirurgicală majoră”, a mai spus Boloș.

Acesta a subliniat că infrastructura de recuperare medicală va primi în sfârșit ce merită, fiind vorba de cea mai mare investiție din ultimii ani în acest segment esențial al sănătății.

Articole relevante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie

400FaniÎmi place
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole