Un decret care prevede extinderea interzicerii fumatului în stații de autobuz, parcuri și grădini publice, pe plaje și în apropierea bibliotecilor, piscinelor sau școlilor a fost publicat sâmbătă în Jurnalul Oficial și intră în vigoare duminică, potrivit AFP.
Această interzicere, care vizează în principal să protejeze copiii de tabagismul pasiv, nu se aplică teraselor cafenelelor și restaurantelor și nu menționează țigaretele electronice, potrivit acestui text.
Decretul urmează să fie completat de o hotărâre a ministrului însărcinat cu Sănătatea prin care să se definească perimetrele exacte în care nu se va mai putea fuma în apropierea instituțiilor școlare, bibliotecilor, echipamentelor sportive și instituțiilor de găzduire, formare sau adăpostire a minorilor.
Această măsură a fost promisă de către Guvern la sfârșitul lui 2023 și a fost confirmată la sfârșitul lui mai de către Catherine Vautrin să intre în vigoare inițial la 1 iulie în toată Franța.
Nerespectarea acestei interdicții poate fi sancționată printr-o contravenție de clasă a patra, în valoare de 135 de euro, însă Ministerul Sănătății a evocat la sfârșitul lui mai, în fața presei, o perioadă de „pedagogie”.
Fără pedepse pentru cine încalcă legea
În decretul publicat sâmbătă nu este evocată vreo contravenție în cazul unei încălcări.
„Acolo unde se află copii, tutunul trebuie să dispară”, declara la sfârșitul lui mai Catherine Vautrin, subliniind că libertatea de a fuma „se oprește acolo unde începe dreptul copiilor de a respira un aer pur”.
Extinderea spațiilor fără tutun face parte din măsurile prevăzute în Programul național de luptă împotriva tutunului (PNLT) 2023-2027, prezentat de ministrul Sănătății de la acea vreme Aurélien Rousseau, cu ambiția de a „răspunde provocării unei generații fără tutun în 2032”.
Aproximativ 1.600 de comune voluntare au extins interzicerea fumatului în locuri publice – parcuri, pe plaje, piste de ski, în jurul școlilor -, instituind 7.000 de spații fără tutun, în experimente locale susținute de Liga împotriva cancerului.
Decretul publicat sâmbătă consolidează sancțiunile în cazul vânzării unor produse de tutun și vaping minorilor, care constituie o contravenție de clasă a cincea (200 euro).