sâmbătă, iunie 28, 2025
spot_img

‘Să măgărim un taximetrist!’ | Trei recidiviști au tâlhărit și au băgat în comă șoferul care le cumpărase băutură și țigări

Trei bărbați au fost condamnați pentru furt calificat și complicitate, după o serie de atacuri asupra unor taximetriști, culminând cu agresarea brutală a unui șofer, lăsat fără cunoștință timp de 5 ore.

În noaptea de 5 spre 6 mai 2021, trei indivizi din Sibiu – toți cu antecedente penale – au pus la cale un plan halucinant: „Să măgărim un taximetrist”, adică să comande țigări și băutură prin taxi, să refuze plata și să-i fure marfa șoferului.

Sub influența alcoolului, au comandat din nou un comision către aceeași adresă, cu scopul, în propriile lor cuvinte, „să măgărească un taximetrist,” adică, să facă o comandă de un comision la taxi, iar la sosirea acestuia să îi sustragă produsele fără să achite contravaloarea.

Scenariul s-a repetat, dar de data aceasta cu urmări dramatice: după ce a cerut insistent banii pe comandă, taximetristul a fost lovit cu pumnul în față, s-a prăbușit pe asfalt, s-a lovit grav la cap și și-a pierdut cunoștința. În loc să cheme salvarea, agresorii l-au târât până la mașină și l-au lăsat acolo, în speranța că nimeni nu-l va descoperi. Apoi au continuat petrecerea.

Potrivit motivării hotărârii, unul dintre inculpați „i-a aplicat o lovitură de pumn persoanei vătămate, în zona maxilarului inferior. Aceasta a căzut pe spate, fără a folosi mâinile pentru atenuarea căzăturii, s-a lovit cu capul de asfalt, în urma acestei căzături suferind un traumatism cranio-cerebral cu fracturi la nivelul craniului, care i-a pus în pericol viața și și-a pierdut cunoșinta.”

În loc să sune la 112, agresorii au încercat să-l trezească stropindu-l cu apă. Văzând că nu reacționează, l-au ridicat de pe jos, l-au cărat de mâini și de picioare până la mașina proprie, parcată în apropiere, și l-au așezat pe scaunul șoferului. „Au închis portiera și l-au lăsat acolo, în speranța că nu o va vedea nimeni, iar fapta va rămâne nedescoperită”, se arată în descrierea faptelor reținute de instanță.

Ulterior, au intrat în locuință și au consumat alcoolul adus de victimă, fără să-i acorde acestuia ajutor medical și fără să alerteze autoritățile. Victima a fost descoperită abia în jurul orei 5 dimineața, în stare de incoerență, de către trecători care au anunțat salvatorii.

Judecătorii sibieni au reținut că faptele au fost comise „cu intenție directă, în mod repetat și premeditat”, iar probele – declarații, înregistrări audio-video, expertize medico-legale, bonuri fiscale, reconstituiri și recunoașteri din fotografii – „contribuie la stabilirea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a vinovăției inculpaților”.

„Atitudinea de a se ascunde și refuzul de a permite polițiștilor accesul în locuință întărește ideea că infracțiunile comise de inculpați nu au fost impulsive, ci au fost planificate dinainte”, se mai arată în motivare. Comportamentul ulterior agresiunii a fost de asemenea grav: „inculpații nu au acordat ajutor persoanei vătămate și nu au anunțat autoritățile competente să acorde ajutorul calificat, deși cunoșteau că victima a rămas în același loc”, potrivit Turnul Sfatului.

Taximetristul a fost găsit abia în zori, în stare gravă. A urmat o perioadă lungă de spitalizare, iar în 2025, după un proces dificil, a venit și verdictul.

B.I.B. – 6 ani și 10 luni de închisoare. Recidivist, cu un rol central în agresiune. Instanța a concluzionat că furtul calificat comis de inculpat a fost „premeditat, organizat și în grup”, profitând de vulnerabilitatea victimei aflate în timpul serviciului. Acesta a avut „un rol determinant”, folosind diversiuni pentru a facilita acțiunea complicilor.

Inculpatul, în vârstă de 29 de ani, fără ocupație, cu doar 11 clase și numeroase condamnări anterioare, se afla în „stare de recidivă postexecutorie”. În timpul procesului „nu a dat dovadă de sinceritate”, iar fapta sa reflectă „persistența în comportamentul infracțional și lipsa de reabilitare”.

„Inculpatul reprezintă un pericol social ridicat, iar fapta sa este agravată de recidivă și lipsa oricărei remușcări.”, se arată în motivare.

M.A. – 5 ani și 10 zile de detenție. A participat la ambele atacuri, nu și-a recunoscut faptele. Inculpatul M.A., în vârstă de 30 de ani, „necăsătorit, fără ocupație, cu studii medii”, a fost condamnat la 5 ani și 10 zile de închisoare cu executare în regim de detenție.

„Una dintre fapte, comisă la 06.05.2021, a cauzat victimei leziuni ce i-au pus viața în pericol,” potrivit raportului medico-legal. M.A. a avut o „conduită nesinceră”, nerecunoscând faptele în proces, și este în recidivă postexecutorie, având antecedente pentru fapte similare și de violență.

A primit 2 ani și 6 luni pentru furt calificat (1 mai 2021) și 3 ani pentru complicitate la furt calificat (6 mai 2021). Faptele au fost comise în concurs real cu alte condamnări anterioare (furt, loviri, tulburarea ordinii publice). Prin contopirea pedepselor și a unei amenzi transformate în 300 de zile de închisoare, s-a stabilit pedeapsa finală: 5 ani și 10 zile în regim de detenție. Instanța a exclus orice alternativă la detenție, „din cauza gravității faptelor și a recidivei”.

L.V. – 2 ani și 5 luni cu suspendare. A fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității. Inculpatul L.V., în vârstă de 29 de ani, „necăsătorit, cu studii medii și fără ocupație”, a fost condamnat cu suspendare, sub supraveghere timp de 4 ani. Faptele au fost comise în concurs real cu altele anterioare, pentru care avea o pedeapsă de 11 luni cu suspendare, acum anulată. Pedepsele au fost contopite, iar instanța a menținut suspendarea, deoarece „sunt îndeplinite condițiile din Codul penal”.

Judecătorii au stabilit: agresiunea a fost premeditată, în grup, iar lipsa de remu

Articole relevante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie

400FaniÎmi place
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole