marți, iunie 10, 2025
spot_img

Ce avantaje a obținut ameninţând Europa un tarif vamal de 50%

Președintele american Donald Trump s-a declarat marți foarte încântat de inițiativa sa de a amenința UE cu un tarif vamal de 50%, considerând că a fost un succes, pentru că acest lucru a determinat blocul comunitar să accelereze negocierile.

Donald Trump a amenințat săptămâna trecută UE cu un tarif de 50 la sută aplicabil de la 1 iunie, pe motiv că discuțiile dintre cele două părți „nu duc nicăieri”.

„Am fost extrem de mulțumit de alocarea tarifului de 50% pentru Uniunea Europeană, mai ales negocierile noastre cu ei mergeau lent (ca să folosesc un eufemism!)”, a declarat marți președintele american într-o postare pe Truth Social.

„Tocmai am fost informat că U.E. a sunat pentru a stabili rapid datele de întâlnire. Acesta este un eveniment pozitiv și sper că ei, în sfârșit, la fel ca și cererea mea către China, să deschidă țările europene către comerțul cu Statele Unite ale Americii”, a adăugat el.

Declarația vine în urma unei relative împăcări între Bruxelles și Washington, după ce un apel între Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condus, duminică, la o amânare, de la 1 iunie la 9 iulie, a impunerii unui tarif de 50% asupra tuturor bunurilor europene.

Convorbirea a marcat o turnură pozitivă în negocierile dintre cele două părți, după luni de frustrări crescânde din partea europenilor că Washingtonul nu se angaja în propuneri și solicita mai degrabă concesii unilaterale.

Apelul dintre Trump și von der Leyen de duminică a adăugat „un nou impuls” negocierilor dintre cele două părți, a declarat luni și Paula Pinho, purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene. „Și vom continua de acolo”, a spus Pinho. „Este pozitiv să vedem că există angajament și la nivelul președinților și, din partea noastră, am spus întotdeauna că suntem pregătiți să încheiem un acord”, a menționat purtătoarea de cuvânt.

Comisia Europeană a refuzat să comenteze ultima postare a lui Trump.

Articole relevante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie

400FaniÎmi place
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole