duminică, iunie 8, 2025
spot_img

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, va depune jurământul de șef al statului în plenul reunit al Parlamentului

Președintele ales, Nicușor Dan, va depune mâine, luni, jurământul de șef al statului în plenul reunit al Parlamentului. El a declarat că ulterior urmează să înceapă negocierile pentru formarea noului guvern, pe care și l-ar dori condus de Ilie Bolojan și sprijinit de partidele pro-occidentale și de minoritățile naționale.

Nicușor Dan s-a declarat recent bucuros de faptul că PSD și-a exprimat disponibilitatea de a intra în executiv, dar social-democrații au avansat condiții privind măsurile din programul de guvernare, precum menținerea nivelului investițiilor către autoritățile locale și veniturilor românilor.

USR este deschis la discuții cu celelalte partide pro-europene pentru formarea viitorului guvern, iar PNL și UDMR vor ca acesta să aibă susținere solidă în Parlament. În schimb, AUR a transmis că nu va participa la consultările cu șeful statului.

Președintele ales, Nicușor Dan, a subliniat din nou că este nevoie ca toate partidele să își asume responsabilitatea de a redresa situația financiară a țării și că o majoritate în legislativ ar proiecta stabilitate.

Articole relevante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie

400FaniÎmi place
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole