Când călătorim cu mașina alături de un copil, este esențial să respectăm toate măsurile de siguranță. Cei mici trebuie transportați în scaune auto speciale care să îi protejeze în cazul unui accident.
Specialiștii avertizează că nu trebuie să facem rabat de la regulile de siguranță privind transportul copiilor cu mașina. Legislația în vigoare stabilește reguli clare referitoare la locul copilului în mașină, modul de asigurare al acestuia, dar și intervalele orare în care este ideal să călătorim pentru a preveni stresul șoferului cauzat de plictiseala celor mici.
Până la vârsta de trei ani, copilul trebuie transportat, neapărat, într-un autoturism dotat cu sistem de protecție, adică acel scaun special pentru copii prins în trei puncte. Totodată, specialiștii spun că cel mai sigur loc pentru un copil, până la vârsta de trei ani, este scaunul central de pe bancheta din spate.
Dacă scaunul este bine prins, chiar și în cazul unui impact frontal, copilul nu ar trebui să cadă sau să fie proiectat. Prinderea trebuie să fie potrivită, nici prea strânsă, să fie incomodă și să irite copilul, dar nici prea largă pentru a crea un joc la nivelul gâtului în cazul unui impact.
Legislația rutieră indică faptul că și după vârsta de trei ani copilul cu înălțimea mai mică de 1,35 de metri trebuie transportat în mașină doar cu asigurat cu centuri de siguranță adaptate vârstei și greutății lor. Sunt utilizate și acele „scaune înălțătoare” care au sisteme de prindere în trei puncte, reușind să țină în poziție copilul chiar și în cazul unui accident rutier.
Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălțimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub trei ani se transportă numai în dispozitive de reținere omologate. Singurele excepții sunt taxiurile, acolo unde copiii nu trebuie instalați în scaune cu sisteme speciale de siguranță, dar trebuie supravegheați atent de părinți.
Nu trebuie uitat faptul că scaunele auto, speciale pentru copii, ar trebui instalate cu spatele la sensul de mers, la copiii cu greutatea de până la 25 de kilograme. Siguranța este mult mai sporită în cazul unui impact, mai ales frontal.
Copiii cu înălțimea de peste 1,35 de metri pot călători în mașină și fără dispozitive speciale de siguranță, adică fără scaune pentru copii, dar și fără înălțătoare cu prindere suplimentară. În schimb, ar trebui asigurați cu centurile pentru adulți, reglate în așa fel încât să nu treacă peste zona gâtului sau a feței.
Până la vârsta de 12 ani și sub înălțimea de 1,50 de metri, copilul nu are ce căuta pe scaunul din față al autoturismului. Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din față, chiar dacă sunt ținuți în brațe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice.
Există o excepție: bebelușii pot fi transportați în dispozitivele auto speciale pentru aceștia (de tip scoică) pe scaunul din dreapta față. Acest lucru este posibil numai dacă șoferul dezactivează air-bag-ul și poziționează scoica cu spatele la sensul de mers, pentru protecție sporită.
Pentru a maximiza protecția, cel mai bine este poziționat scaunul de siguranță pentru copii, pe bancheta din spate, fie pe locul din mijloc, fie în spatele scaunului pentru pasageri.
Totodată, pentru copii foarte mici, experții în siguranță auto, dar și producătorii de dispozitive speciale pentru aceștia recomandă părinților să nu țină copiii în poziție semi-șezută, în mașină, mai mult de două ore. Și asta în condițiile în care ar putea fi afectată funcția respiratorie a copilului, dar și coloana vertebrală.
Scaunul auto nu este un loc sigur pentru somnul bebelușilor. În schimb, pot fi alese dispozitive care să poată fi reglate cât mai multe către poziția orizontală, specifică somnului.
Specialiștii spun că atunci când mergem în vacanță cu mașina și avem copii, este bine să-i ținem ocupați, să le oferim gustări ușoare, dar și să le oferim un mediu confortabil în spate, precum protecție solară la geamuri și dispozitive comode de asigurare a acestora (în cazul copiilor sub 1,35 de metri sau sub 12 ani).
În plus, suntem sfătuiți să facem pauze de condus și de relaxare, la măcar două-trei ore. Copiii mai mici de 12 ani care stau pe scaunul din față sau neasigurați pe banchetele din spate riscă traumatisme grave sau chiar decesul, în cazul unui accident rutier.
Au fost înregistrate multe accidente rutiere în care copii neasigurați cu centuri și dispozitive specifice au fost răniți grav. Ultimul de acest gen a avut loc, vineri, între Hurezu și Făgăraș. Copilul fostului internațional român, Ionel Ganea, în vârstă de doi ani a ajuns în stare gravă la spital.